Scandalul e-mailurilor lui Hillary Clinton, relansat chiar înaintea alegerilor primare din Iowa. Noi acuzații grave

Scandalul e-mailurilor lui Hillary Clinton, relansat chiar înaintea alegerilor primare din Iowa. Noi acuzații grave
Publicat: 30/01/2016, 15:55

Departamentul de Stat a publicat vineri seara, după ora Americii, o nouă rundă de 1.000 de pagini dintre aceste e-mailuri trimise și primite pe serverul ei privat de către candidata democrată pe când era șefa diplomației, dar a anunțat că se „opune publicării a șapte serii de e-mailuri provenind din 22 de documente, în total 37 de pagini”, potrivit lui John Kirby, un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, relatează AFP în pagina electronică.

Acest caz se află la originea unei adevărate furtuni politice în Statele Unite, unde subiectul este unul dintre punctele de atac preferate ale adversarilor republicani ai lui Clinton.

Republicanii nu acceptă faptul că ea a utilizat o mesagerie privată în scopuri personale, o practică interzisă de către reglementările administrației și care ar fi putut să compromită secrete de stat.

„Aceste documente nu erau marcate ca fiind clasificate la vremea la care au fost trimise”, a precizat Kirby. „Însă putem să confirmăm că mai târziu, în timpul zilei, în cadrul difuzării noastre lunare de e-mailuri ale fostei secretare de Stat Clinton, Departamentul de Stat nu va difuza șapte serii de e-mailuri”, a anunțat el vineri.

„Aceste câteva e-mailuri au fost recalificate la cererea comunității de informații”, a precizat secretarul de Stat John Kerry, în timpul unei vizite în Canada.

„Însă nu pot oferi alte precizări despre orice altceva”, a subliniat el.

Această dezvăluire riscă să afecteze campania fostei Prime Doamne, care candidează la fotoliul de la Casa Albă și care străbate în prezent Iowa (centru), unde luni au loc primele consultări în cadrul alegerilor primare în vederea învestirii candidaților de către partide.

Echipa sa de campanie, furioasă, a reacționat imediat și și-a exprimat opoziția față de această decizie. „Este o reclasificare complet nebună. Ne opunem ferm blocării difuzării acestor e-mailuri. De când a predat aceste mesaje Departamentului de Stat, în urmă cu peste un an, Hillary Clinton a cerut mereu ca ele să fie puse la dispoziția publicului”, a anunțat aceasta.

„Descalificant pentru președinție”

În plus, alte 18 e-mailuri – provenind din opt serii de mesaje pe care Hillary Clinton le-a schimbat cu Barack Obama – urmau să fie de asemnea păstrate secrete și să nu fie publicate. În acest caz nu este vorba despre informații confidențiale, ci despre apărarea vieții private a președintelui atât timp cât se află în post, a precizat John Kirby. Aceste mesaje vor fi făcute publice anul viitor, după plecarea lui Obama de la Casa Albă.

Clinton este prinsă din martie într-o controversă cu privire la zeci de mii de e-mailuri trimise și primite pe când se afla la conducerea diplomației americane, în perioada 2009-2013.

Departamentul de Stat a publicat cu regularitate, într-un exercițiu de transparență, câteva mii dintre cele aproximativ 30.000 de e-mailuri pe care aceasta i le-a predat.

Mai multe dintre ele conțin informații clasificate, unele inclusiv „top secret”, ceea ce ridică problema securității acestor e-mailuri.

Sistemul de e-mail a fost descoperit de către anchetatori parlamentari care cereau comunicațiile lui Hillary Clinton pe tema atacului comis la Benghazi, în Libia, în septembrie 2012. Fosta Primă Doamnă a spus mereu că nicio informație sensibilă nu s-a aflat vreodată în pericol din cauza faptului că a utilizat această mesagerie privată.

„Odată cu aceste noi detalii potrivit cărora informații «top secret» au fost găsite pe serverul ei secret, Hillary Clinton a îndepărtat orice îndoială: nu-i putem încredința președinția”, a declarat liderul Partidului Republican Reince Priebus, citat într-un comunicat.

„Încercările lui Hillary Clinton de a ocoli legile transparente ale Guvernului nostru, bazându-se în mod exclusiv pe un server nesecurizat instalat în subsolul ei, ne-au pus securitatea națională și eforturile diplomatice în pericol. Dacă acest lucru nu este descalificant pentru președinție, atunci nu știu ce-ar fi”, a apreciat Priebus.

Senatorul Marco Rubio, unul dintre candidații la învestitura republicană în vederea alegerilor prezidențiale, a apreciat că Hillary Clinton ar trebui dată în judecată. „Dacă cineva din echipa mea ar fi făcut ceea ce a făcut ea, știți ce s-ar întâmpla? Ar fi concediat și dat în judecată”, a spus Rubio. „Numai pentru asta și ea este descalificată” să se ducă la Casa Albă, a apreciat el.

Principalul rival al lui Clinton la obținerea învestiturii democrate, Bernie Sanders, a reacționat cu moderație, îndemnând ca dosarul e-mailurilor „să nu fie politizat”.

Hillary Clinton nu avea nevoie de aceste noi dezvoltări, chiar înaintea „caucusurilor” din Iowa, unde este devansată, în sondaje, de către Bernie Sanders.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Secretariatul lui Moș Crăciun s-a redeschis în Franța